Obiectiv turistic valea Bistriței - Cheile Zugrenilor

Foarte apreciat si vizitat în mare parte acest loc de pescari, Cheile Zugrenilor oferă o oază de liniște atât pentru turiștii care vor să se relaxeze cât și activități aventuroase pentru cei dornici de aventură. 

Cheile Zugrenilor vă oferă relaxarea totală sau aventura maxima, depinde de voi ce vreți să alegeți. Vorbim pe parcurs despre toate. Așezat chiar lângă drumul național 17B dinspre Vatra Dornei către Broșteni o să aveți parte de peisaje mirifice.

RELAXAREA LA CHEILE ZUGRENILOR

Până veți ajunge, conduceți printre niște chei, un drum șerpuit care deja vă calmează fizic și vă desprind de tot stresul. Puteți alege în a campa cu cortul sau a fi cazați chiar în inima cheilor Zugreni la Cabana Zugreni

Camparea cu cortul se face chiar lângă DN17B însă asta nu va fi deranjant pentru că valurile Bistriței sunt mult mai zgomotoase iar voi sunteți mult mai aproape de ele. Puteți desigur bucătări, pescui, practica activități în aer liber și desigur nu uitați de focul de tabară.

Cazarea la cabana este și ea destul de ofertantă privind activitățile pe care le ofera turiștilor. 

CABANA ZUGRENI 
Cabana Zugreni este amplasata pe valea Bistritei Aurii, la circa 18 km distanta de municipiul Vatra Dornei, intr-un loc de un pitoresc aparte. Mai exact in comuna Dorna - Arini, in rezervatia naturala Cheile Zugreni. Frumusetea defileului in Cheile Zugreniului sporesc farmecul acestei locatii si va vor face sa reveniti cu drag ori de cate ori veti avea drum prin frumoasele tinuturi ale Bucovinei. Venim in intampinarea oaspetilor cu un numar de 52 de camere si 129 locuri de cazare. Oferta noastra poate sa multumeasca orice turist, calator pe frumoasele meleaguri dornene, de la familii cu copii la studenti si elevi veniti in vacanta. Bucataria noastra este adaptata oricaror gusturi si pretentii. Meniurile noastre sunt diverse si bogate. La cerere gatim absolut orice feluri de mancare. Oferim si locuri de campare celor care calatoresc cu cortul sau rulota, cu posibilitatea de bransare la reteaua electrica.

AVENTURA LA CHEILE ZUGRENILOR 


Aventuriștii au parte de tot felul de activități, despre care sigur nu vor uita și poate chiar vor reveni. Echitația, atv-ul, rafting-ul și turele prin împrejurimi sunt principalele activități pentru turiștii dornici de aventură.

Rafting-ul este din păcăte una dintre activități ce pot fi organizate doar vara, poate uneori condițiile meteo permit și toamna. Această activitate nu trebuie ratată dacă vă propuneți să ajungeți vara la noi.  Adrenalina pură a valurilor Bistriței vă vor distra în totalitate.